miercuri, 29 aprilie 2009

Cine sunt notarii publici ?

Cine sunt notarii publici ?
Notarul este un liber profesionist, care îndeplineşte acte de autoritate publică. Numirea în functie a notarului public, suspendarea şi încetarea acestei calităţi atestă caracterul dublu al poziţiei notarului care este titular al unui serviciu de interes public şi, totodată, un liber profesionist, membru al unei organizaţii profesionale.Potrivit dispoziţiilor Legii notarilor publici şi a activităţii notariale, nr.36/1995, notarul public este numit de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici. În mod simetric, suspendarea din funcţie se dispune de ministrul justiţiei, la solicitarea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, iar încetarea calităţii de notar public se constată sau se dispune, după caz, de ministrul justiţiei. Activitatea notarului public se bazează pe încrederea solicitanţilor, care se obţine dacă notarul public este un consilier convingător şi un confident discret al părţilor, capabil să le explice reglementările legale şi să transpună voinţa lor în termeni juridici. Funcţia de notar public este autonomă ceea ce împiedică orice ingerinţă în întocmirea actelor notariale şi în îndeplinirea procedurilor prevăzute de lege în competenţa acestuia. Principiul stabilităţii în funcţie este menit să garanteze echitatea şi imparţialitatea în decizie a notarilor publici, într-un cuvânt, independenţa acestora. Notarul public îşi exercită atribuţiile ce îi sunt oferite prin lege în temeiul statutului funcţiei sale şi nu în baza unui contract de muncă, presupunând un raport de subordonare. În situaţia în care i se solicită îndeplinirea unui act care încalcă dispoziţiile legale, notarul are la îndemână, ca instrument, încheierea de respingere motivată, care poate fi atacată de partea interesată în faţa instanţei judecătoreşti. Caracterul necontencios al activităţii notariale separă esenţial activitatea desfăşurată de notarii publici de activitatea instanţelor judecătoreşti. Activitatea necontencioasă desfăşurată de notarul public cu competenţă şi imparţialitate evită declanşarea litigiilor şi urmăreşte armonizarea intereselor părţilor. COMPETENŢA NOTARILOR PUBLICI Apariţia profesiei de notar public în România a fost posibilă în condiţiile existenţei unei societăţi democratice şi a statului de drept, bazat pe principiile economiei de piaţă. În acest context, competenţa materială şi teritorială a notarului public este stabilită prin legea de organizare a activităţii notariale. * Competenţa teritorială Competenţa teritorială a notarilor publici este determinată de circumscripţia judecătoriei unde funcţionează birourile notariale. Actele notariale se îndeplinesc la sediul biroului notarial; în limitele circumscripţiei sale teritoriale, notarul public poate încheia acte notariale şi în afara biroului notarial, dacă există un număr mai mare de persoane interesate sau solicitantul este împiedicat să se prezinte. În cazul în care în circumscripţia judecătoriei funcţionează mai multe birouri notariale, competenţa teritorială a fiecăruia se întinde pe toată circumscripţia. În Municipiul Bucureşti, competenţa teritorială a birourilor notarilor publici se întinde pe tot cuprinsul acestuia. Legea nr. 36/1995 instituie patru cazuri de competenţă teritorială excepţională: a) procedura succesorală notarială este de competenţa biroului notarial în circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul şi-a avut ultimul domiciliu; b) în cazul moştenirilor succesive, moştenitorii pot alege oricare birou notarial din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care şi-a avut ultimul domiciliu acela dintre autori care a decedat cel din urmă; c) actele de protest al cambiilor, biletelor la ordin şi cecurilor se fac de biroul notarial din circumscripţia teritorială a judecătoriei unde urmează a se face plata; d) eliberarea duplicatelor şi reconstituirea actelor notariale se face de biroul notarial la care se află originalul acestor acte.* Competenţa materială În principiu, competenţa materială este generală, orice notar public putând să îndeplinească orice act notarial cu excepţia acelora pentru care există o competenţă teritorială specială. Notarul public are competenţa materială să îndeplinească următoarele acte: - redactarea înscrisurilor cu conţinut juridic, la solicitarea părţilor; - autentificarea înscrisurilor redactate de notarul public, de solicitant sau de avocat; - procedura succesorală notarială; - certificarea unor fapte, în cazurile prevăzute de lege; - legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri, a specimenelor de semnătură, precum şi a sigiliilor; - darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părţi; - primirea în depozit a înscrisurilor şi documentelor prezentate de părţi; - actele de protest al cambiilor, al biletelor de ordin şi al cecurilor; - legalizarea copiilor de pe înscrisuri; - efectuarea şi legalizarea traducerilor; - eliberarea de duplicate de pe actele notariale pe care le-a întocmit notarul; - orice alte operaţiuni prevăzute de lege. Dintre acestea mai importante sunt autentificarea înscrisurilor şi procedura succesorală. Autentificarea înscrisurilor Înscrisurile redactate de notarul public, de avocatul părţilor interesate sau de consilierul juridic ori reprezentantul legal al persoanei juridice, precum şi cele redactate de persoanele care au pregătire juridică superioară în care figurează ca parte soţii, ascendenţii sau descendenţii lor, vor fi autentificate de notarul public în virtutea învestiturii acordate. Actele îndeplinite de acesta sunt de autoritate publică şi au forţa probantă şi executorie prevăzute de lege. La autentificarea oricărui înscris notarul public stabileşte identitatea părţilor şi verifică dacă ele sunt capabile. După ce actul este redactat şi este citit părţilor notarul public le va întreba dacă au înţeles conţinutul actului şi dacă cele cuprinse în act exprimă voinţa lor. Aceasta reprezintă luarea consimţământului care se face în mod distinct pentru persoanele afectate de dizabilităţi (nevăzători, surdo-muţi etc.). Procedura succesorală notarială Procedura succesorală notarială se deschide, după caz, la cererea oricărei persoane interesate, a procurorului, precum şi a secretarului consiliului local al localităţii în raza căreia defunctul şi-a avut ultimul domiciliu, dacă în succesiune există bunuri imobile. În cazul decesului unei persoane care nu a avut ultimul domiciliu în ţară, procedura succesorală se poate îndeplini de notarul public din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul şi-a avut bunurile cele mai importante ca valoare. În cazurile prevăzute de lege sau la cererea celor interesaţi, notarul public, personal sau printr-un delegat, va face inventarierea bunurilor succesorale. Inventarierea notarială se face numai cu acordul persoanei în posesia căreia se află bunurile ce au aparţinut defunctului. În cazul în care, cu ocazia inventarierii, se găseşte un testament lăsat de defunct, acesta va fi vizat spre neschimbare de notarul public şi va fi depus în depozitul biroului său notarial. În situaţia în care există pericol de înstrăinare, pierdere, înlocuire sau distrugere a bunurilor, notarul public poate punebunurile sub sigiliu sau le va preda unui custode special numit. Sumele de bani, hârtiile de valoare, cecurile sau alte valori, găsite în timpul efectuării inventarului, se depun în depozitul notarial sau la o instituţie specializată. În succesiunea unde există indicii că defunctul nu a avut moştenitori şi că aceasta urmează să fie declarată vacantă, notarul public poate încredinţa administrarea provizorie a bunurilor succesorale unui curator desemnat în acest scop, cu înştiinţarea prealabilă a autorităţii administrative. Notarul public va comunica moştenitorilor legali, legatarilor şi, după caz, executorilor testamentari, măsurile de conservare luate cu privire la bunurile succesorale. Notarul public stabileşte prin acte de stare civilă şi depoziţii de martori numărul şi calitatea moştenitorilor şi legatarilor, întinderea drepturilor acestora, iar prin înscrisuri sau prin orice alte mijloace de probă admise de lege, bunurile ce compun masa succesorală. Acceptarea succesiunii, ca şi renunţarea se fac în termen de 6 luni de la data decesului. În cazul existenţei unui testament găsit la inventar sau prezentat de partea interesată, notarul public procedează la deschiderea lui. Dacă testamentul este olograf sau mistic, se constată starea lui materială şi se întocmeşte un proces-verbal. Procedura succesorală se finalizează prin emiterea certificatului de moştenitor sau de legatar, iar în cazul în care nu s-a făcut dovada existenţei unor bunuri în patrimoniul defunctului ori determinarea acestora necesită operaţiuni de durată, a certificatului de calitate de moştenitor. În situaţia în care s-a instituit un executor testamentar, se va putea emite de notarul public şi un certificat constatator al acestei calităţi. În lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constată că succesiunea este vacantă şi eliberează un certificat de vacanţă succesorală, după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii. După emiterea certificatului de moştenitor, de legatar, de calitate sau de vacanţă succesorală, notarul public nu mai poate întocmi un alt certificat pentru acelaşi defunct, decât în situaţiile prevăzute de lege. Certificatul de moştenitor face dovada deplină a calităţii de moştenitor şi a cotei părţi sau a bunurilor care se cuvin fiecărui moştenitor în parte, până la anularea sa prin hotărâre judecătorească. Potrivit reglementărilor legale în vigoare, moştenirea este supusă, în ce priveşte bunurile mobile, oriunde s-ar afla, legii naţionale a defunctului, iar în ce priveşte bunurile imobile şi fondul de comerţ, legii locului unde fiecare din aceste bunuri sunt situate. Toate actele întocmite de notarii publici sunt supuse controlului judecătoresc. În cazul în care, pentru valabilitatea în străinătate a actului notarial, este necesară supralegalizarea semnăturii şi sigiliului notarului public de Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Externe, misiunea diplomatică sau oficiul consular din România ale statului în care actul urmează a fi folosit, notarul public va pune în vedere părţilor obligaţia îndeplinirii acestei cerinţe. Cerinţa supralegalizării a fost parţial suprimată prin aderarea României prin Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999, aprobată prin Legea nr. 52/2000, la Convenţia de la Haga, din 5 octombrie 1961. Pentru statele care au aderat la această convenţie formalitatea supralegalizării a fost înlocuită cu aplicarea apostilei Convenţiei de la Haga. Statutul profesiei de notar public: * notarul public este investit să îndeplinească un serviciu de interes public; * notarul îndeplineşte acte de autoritate publică având forţa probantă prevăzută de lege, sub condiţia aplicării sigiliului şi semnăturii acestuia; * notarul public poate fi considerat un specialist în probleme de drept civil, comercial şi al familiei;* poate fi notar public cel care: - are numai cetăţenia română, domiciliul în România şi are capacitatea de exerciţiu al drepturilor civile; - este licenţiat în drept; - nu are antecedente penale; - se bucură de o bună reputaţie; - este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei; - a îndeplinit doi ani în funcţia de notar stagiar şi a promovat examenul de notar public sau a exercitat timp de cinci ani funcţia de judecător, procuror, avocat sau o altă funcţie de specialitate juridică şi dovedeşte cunoştinţele necesare funcţiei de notar public. * notarul public are dreptul la onorariu. * calitatea de notar public încetează: - la cerere; - prin pensionare; - prin desfiinţarea biroului de notar public, în cazul constatării incapacităţii de muncă, urmată de neexercitarea, fără justificare, de titularul acestuia a profesiei în condiţiile legii; - prin excluderea din profesie pentru abateri disciplinare, în cazul văditei sale incapacităţi profesionale, constatată în urma unor inspecţii repetate; - pentru săvârşirea unei infracţiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei, în cazul condamnării definitive.

joi, 9 aprilie 2009

CURSURI DE TERMINOLOGIE JURIDICA GERMANA

http://www.drept.unibuc.ro/CURSURI_DE_TERMINOLOGIE_JURIDICA_GERMANA%202009.htm